PROGRAM

Luni - Vineri: 10.00 - 18.00

 

CONTACT

+40766889911

office@e-avocatul.ro

Bd. Unirii nr. 18, bl. 5B, sc. 1, et. 3, ap. 10, București, sector 4

 

Am discutat deja ce se întâmplă când esti prins că ai condus având o îmbibație alcoolică mai mare de 0,8 g/l alcool pur în sânge la momentul depistării în trafic conducând autovehicule.

Am precizat acolo că durata ar fi de aproximativ 1 an sau poate 1 an și jumătate de la momentul depistării și până la momentul pronunțării unei soluții de către o instanță de judecată cu privire la conducerea sub influența alcoolului.

Evident că durata precizată anterior este doar o estimare culeasă din practica recentă. Acesată durată variază în funcție de localitate și de volumul de încătcare al organelor de anchetă, însă mai este afectată și de situații excepționale cum ar fi infectarea cu Sars Cov 2 a personalului poliției rutiere etc.

Această durată este una rezonabilă pentru un proces penal, însă, pentru conducerea sub influența alcoolului, este necesar a fi depuse anumite diligențe. Altfel spus, dacă vrei să se termine mai repede, va trebui să te ocupi.

Ce înseamnă să te ocupi? Înseamnă, în primul rând, să achiți absolut toate costurile ce țin de analizarea probelor biologice prelevate de la tine când ai fost depistat. În cazul în care nu faci cerere să achiți tu din fonduri proprii contravaloarea acestor analize de laborator, acestea oricum se vor efectua, însă statul trebuie să aloce fonduri pentru asta și știm cu toții cât durează ca statul să își miște banii dintr-o parte în alta.

O altă manifestare a persoanei care a fost depistată ce ajută la accelerarea procedurilor este cooperarea cu organele de anchetă (acolo unde este cazul), întrucât acceastă infracțiune este, de cele mai multe ori, depistată în flagrant, iar în atare situație nu există un motiv rațional real pentru care să nu existe o cooperare.

Odată ce persoana depistată capătă calitatea de suspect sau inculpat acesta beneficiază de toate drepturile prevăzute de legea procesual penal, printre aceste drepturi fiind și dreptul de a fi informat cu privire la evoluția dosarului său. În acest sens, periodic poți depune cereri și memorii prin care să ceri să îți fie comunicat în ce stadiu sunt cercetările în dosarul penal ce te vizează. Evident că nu trebuie să abuzezi de acest drept, dar procedând în acest fel arăți atitudinea proactivă pe care o ai și îți arăți disponibilitatea în aflarea adevărului și rezolvarea cauzei cu celeritate.

Odată ajuns în fața instanței de judecată este necesară adoptarea unei atitudini de recunoaștere pentru a fi judecat în procedura simplificată (acolo unde este cazul), acest lucru accelerând și el procesul penal.

Indiferent dacă rămâi sau nu cu permisul la finalul procesului, cu cât acest proces se va termina mai repede, cu atât vei termina mai repede cu aceste proceduri și îți vei recăpăta viața de dinaintea depistării, adică te vei apropia de momentul în care să faci școala de șoferi și să susții examenul pentru dobândirea permisului de conducere din nou acolo unde este cazul.

 

Durata poate varia între 1 an și 1 an și jumătate de la momentul depistării și până la momentul pronunțării unei soluții de către o instanță de judecată cu privire la conducerea sub influența alcoolului.

Conducerea sub influența alcoolului. Cât durează și ce pot face?

MUNTEANU&DUMITRU

LAW OFFICE

28 octombrie 2021