PROGRAM

Luni - Vineri: 10.00 - 18.00

 

CONTACT

+40766889911

office@e-avocatul.ro

Bd. Unirii nr. 18, bl. 5B, sc. 1, et. 3, ap. 10, București, sector 4

 

Dacă ai permisul suspendat și ai ales să te urci la volan, atunci trebui să știi că ai săvârșit infracțiunea de conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat.

 

În concret, care sunt condițiile pentru existența acestei infracțiuni? Conducerea unui vehicul cu permisul suspendat trebuie să aibă loc pe un drum public. Aceasta este prima condiție.

 

O a doua condiție este ca vehiculul condus să fie dintre cele pentru care lega impune deținerea unui permis de conducere.

 

O ultimă condiție se referă la faptul ca permisul persoanei care a fost depistată să fie suspendat.

 

Pedeapsa pentru această infracțiune este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală, însă acestea nu sunt singurele consecințe. Pe toată durata desfășurării anchetei privind conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, se va elibera o dovadă înlocuitoare a permisului fără drept de circulație.

 

Perioada pe care a fost suspendat inițial dreptul  de a conduce este nimic față de durata acestui proces penal. Întreg procesul (urmărire penală, cameră preliminară, primă instanță, apel) poate dura mai mult de un an, mai ales din cauza volumului mare de infracțiuni din această categorie.

 

În toată această perioadă va trebui să participi la audieri, să redactezi și să depui cereri, memorii, iar la judecată să participi în mod activ, să-ți construiești o apărare efectivă, în final având șanse să obții o soluție favorabilă.

 

În afară de infracțiunea de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, în același text de lege mai întâlnim situația în care o persoană a condus cu un permis care are o categorie  / subcategorie necorespunzătoare vehiculului cu care a fost depistat, permisul a fost retras sau anulat sau care nu are dreptul să conducă pe teritoriul României.

 

Pentru toate faptele prezentate anterior, pedeapsa este aceeași, respectiv închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală.

 

În cazul în care ai comis o infracțiune de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat ori alte fapte dintre cele menționate, noi te sfătuim să apelezi la un avocat care te poate ajuta să alegi strategia potrivită pentru rezolvarea, cu celeritate, a dosarului tău.

 

Dacă ai permisul suspendat, te-ai urcat la volan și te-au prins, felicitări! Ai săvârșit infracțiunea de conducerea unui vehicul cu permisul suspendat.

CONDUCEREA UNUI VEHICUL CU PERMISUL SUSPENDAT

MUNTEANU&DUMITRU

LAW OFFICE

22 noiembrie 2021