PROGRAM

Luni - Vineri: 10.00 - 18.00

 

CONTACT

+40766889911

office@e-avocatul.ro

Bd. Unirii nr. 18, bl. 5B, sc. 1, et. 3, ap. 10, București, sector 4

 

 

Executarea silită este o fază a procesului civil care ajunge să fie neplăcută nu doar pentru Debitor, dar și pentru Creditor.

Ceea ce majoritatea persoanelor care ajung să fie executate silit nu cunosc este faptul că în cadrul acestei faze a procesului se poate face Contestație la executare pentru anumite motive prevăzute de lege.

Printre aceste motive amintim: Prescripția dreptului de a obține executarea silită, contestarea titlului, lipsa calității de creditor ori debitor din cadrul procedurii executării.

Deși există, printre altele, și aceste instrumente care sunt la îndemâna debitorului (executatului silit), de cele mai multe ori persoana în cauză nu le folosește, întrucât se simte copleșită de tot acest proces execuțional, lăsând emoțiile de teamă să primeze.

Totodată, se pot încheia acorduri, eșalonări, tranzacții în cadrul procedurii executării silite, în funcție de posibilitățile de plată ale debitorului și disponibilitatea creditorului.

În anumite situații, până la pronunțarea unei soluții de către instanța care judecă o Contestație la executare, poate fi suspendată executarea silită, acest lucru fiind în avantajul debitorului.

În final, dacă se dovedește că cel executat a avut dreptate, instanța va încuviința inclusiv întoarcerea executării silite, astfel, tot ce a fost executat silit fără  un temei se va întoarce în patrimoniul Debitorului.

Un singur lucru este esențial de reținut, faptul că procesul nu se termină în fața instanței de fond, remediile ulterioare acestei faze fiind multiple astfel cum am arătat.

Pentru a examina, în mod obiectiv, șansele pe care le ai, este recomandat să apelezi la un avocat, solicitând consultanță juridică de specialitate.

 

Ce poți face dacă ți-au pus poprire pe salariu, dacă ai primit o somație sau dacă executorul vrea să îți ia casa? Răpunsul e simplu: te afli înfaza de executare silită și poți formula contestație la executare.

Executare silită. Contestație la executare.

MUNTEANU&DUMITRU

LAW OFFICE

20 mai 2020