PROGRAM
Luni - Vineri: 10.00 - 18.00
Declarația de martorul în procesul penal este una dintre cel mai des administrate probe.
În practica organelor judiciare această probă este des întâlnită, de-a lungul timpului existând situații nefirești pentru persoana audiată în calitate de martor, dar odată cu trecerea timpului au început să apară și unele remedii.
În primul rând, până în anul 2017, persoanele care stabileau relații asemănătoare celor de familie (legal constituită) nu aveau dreptul să refuze furnizarea informațiilor organelor judiciare.
Pe scurt, concubina / concubinul suspectului sau inculpatului aveau două posibilități:
-
Refuzau să dea declarație în calitate de martor ori declarau fapte ce nu corespund realității pentru a proteja suspectul/inculpatul, iar în această situație săvârșeau infracțiunea de mărturie mincinoasă, aceștia devenind ei înșiși suspecți sau inculpați și sufereau toate consecințele ce derivă dintr-un proces penal;
sau
-
Dădeau declarație în calitate de martor și ajutau la tragerea la răspundere penală a suspectului sau inculpatului, fapt ce, deși nu contravenea legii procesual penale, degrada familia (neconstituită conform legii), ducea la sentimente de dispreț față de modul în care justiția înțelege să probeze acuzarea, aspecte ce contraveneau bunelor moravuri.
Ulterior, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 562 din 19.09.2017, a statuat:
„Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Iovan Scripcariu în Dosarul nr. 2.512/103/2016/a1 al Tribunalului Neamț - Secția penală și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 117 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Codul de procedură penală, care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, este neconstituțională.”
Această soluție a venit în sprijinul persoanelor care formau o familie, dar nu aveau forme legale, fiind necesar ca o persoană care este audiată în calitate de martor în legătură cu pretinse fapte săvârșite de concubinul / concubina sa, să cunoască posibilitatea de a nu da declarații, indiferent dacă acestea ar duce la condamnarea sau ori nu ar afecta în niciun fel parcursul procesului penal.
Și în această situație este important de reținut faptul că, în continuare, declararea unor situații necorespunzătoare adevărului constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă, fiind posibil doar refuzul total de a da declarații împotriva concubinului / concubinei, iar nu o eventuală nuanțare a faptelor.
Deși în 2017 Curtea Constituțională a înțeles să protejeze dreptul persoanelor care au relații asemănătoare celor dintre soți, respectiv să îi permită concubinului să nu dea declarații împotriva suspectului sau inculpatului, același martor, dintr-o omisiune legislativă avea obligația să se autoincrimineze.
Astfel, articolul 118 din Codul de procedură penală prevedea:
„Declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligația să menționeze, cu ocazia consemnării declarației, calitatea procesuală anterioară.”
Textul prezentat nu prevedea dreptul martorului la tăcere, acesta fiind obligat să dea o declarație, dar aceasta nu putea fi folosită împotriva sa.
Totodată, nu se prevedea imposibilitatea organelor judiciare de a folosi probele ulterioare declarației de martor, astfel, chiar dacă declarația de martor era înlăturată, informațiile rezultate din această declarație putea conduce la obținerea altor probe care erau folosite la condamnarea martorului, devenit ulterior suspect – inculpat – condamnat.
Ca și în cazul concubinilor (anterior anului 2017), dacă persoana care știa că urmează să se autoincrimineze refuza să dea declarație în calitate de martor, acesta săvărșea infracțiunea de mărturie mincinoasă, suferind toate consecințele ce isvorăsc dintr-un proces penal.
Prin Decizia nr. 236 din 02.06.2020, Curtea Constituțională a României a statuat următoarele:
„Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Racman în Dosarul nr. 436/121/2016 al Tribunalului Galați - Secția penală, de Georgiana Drăghici, Doru Marian Bălășoiu și de Mircea Cristian Meleșteu în Dosarul nr. 46.144/3/2016 al Tribunalului București - Secția I penală, respectiv de Serghei Bulgac în Dosarul nr. 31.983/3/2017 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională.”
Astfel, Curtea Constituțională a înțeles că dacă martorul nu are dreptul la tăcere și la neautoincriminare, dispozițiile articolului 118 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.
Cu toate acestea, textul legal original nu este înlăturat. Martorul care dă declarații și capătă ulterior calitatea de suspect sau inculpat ori a avut anterior această calitate își păstrează dreptul de a nu fi folosită declarația dată la incriminarea sa, Decizia prezentată venind doar pentru întregirea drepturilor, de altfel sumare, pe care martorul le are în cadrul procesului penal.
Martorul în procesul penal.
MUNTEANU&DUMITRU